Stiri

Seminar de Aikido, Galati, 12-13 iunie 2015

Sensei Dorin Marchis, 5 dan aikido aikikai si sensei Iulian Perpelici, 5 dan aikido aikikai, au condus antrenamentele seminarului de la Galati, din 12-13 iunie 2015.

Intalnirea de pe malul Dunarii a fost sub titulatura "Dincolo de miscare" pentru ca aikido nu e doar o arta martiala in care se studiaza anumite miscari fizice ale corpului, ci se studiaza atitudinea practicantului de aikido, precum si stapanirea emotiilor si controlul actiunii. Detaliile acestea sunt la fel de importante precum sunt fiecare dintre elementele ce alcatuiesc arta armoniei.


Colegi din Bucuresti, Craiova, Baia Mare. Arad, Cluj-Napoca, Botosani, Vaslui, Constanta, alaturi de galateni au lucrat impreuna in cadrul a trei antrenamente. Serile au fost cu multa relaxare. Vinerea a fost la inaltime, in turnul televiziunii, iar cei care au avut frica de inaltimi a trebuit sa si-o invinga pentru a nu rata distractia. Sayonara de sambata a fost pe apele Dunarii, la bordul unui vaporas, cu povesti sub clar de luna, la gura unui pahar de vin.